marți, 21 februarie 2017

Concediul de maternitate ( ziua x)

De mult timp imi doresc sa scriu despre experienta mea ca proaspata mamica, si dupa o zi ca cea de azi, chiar m-am hotarat sa impartasesc trairile mele din aceasta perioada. Daca pentru Debarcarea din Normandia, ziua de referinta a fost Z, eu am ales ca a mea sa fie X. Una din multele zile X.... Sigur nu sunt doua la fel, in ce priveste activitatile sau aventurile, doar intensitatea oboselii psihice coincide uneori.
Dupa parerea mea, concediul de maternitate nu ar trebui sa se numeasca "concediu", ci mai degraba, "detasare". E adevarat, ca in aceasta perioada nu se desfasoara aceeasi activitate ca la serviciu, insa este un loc de munca diferit, care implica mai multa rabdare, mai multe frustrari si o stare de oboseala continua. De la orice job poti lua o pauza, insa jobul de mama este full time, 24/7. Desigur, si satisfactiile sunt pe masura.
Este complet gresit sa spui ca o mama aflata in concediu de maternitate sta acasa, cu copilul. Ea nu sta. Ea "este" acasa cu copilul. Este conectata la niste baterii invizibile, care se incarca cu imbratisari de manute mici, cu primele cuvinte stalcite, cu zambete si hohote de ras, cu priviri poznase si cu pupici balosi. Uneori si cu palme, ciupituri, muscaturi, tras de par.
Din fericire, si eu ma aflu printre aceste mandre supravietuitoare ale speciei "mama", si realizez pe ce zi ce trece cat de mult m-am schimbat, mai ales la finalul unei zile din acestea.
Ziua parea promitatoare de dimineata: o vreme oribila, ploaie, frig, intuneric...perfect pentru stat in casa, eventual chiar in pat. Dar cand ai copii, statul in pat este ceva care tine de domeniul utopic sau medical. Asadar, e dimineata... Ca de obicei, nu m-am trezit de buna voie, ci sub incidenta unor degetele care trageau cu incapatanare de pleoapele mele, la ora opt fix. Cand am deschis ochii, fortata de imprejurari, posesorul degetelelor era deja in piciore, langa pat, indreptandu-se spre usa. Am sarit din pat, sa ii deschid usa, el fiind pregatit de rutina zilnica, si salutandu-l pe tati, asa in treacat: "taatti". Ca in fiecare dimineata, copilul meu, descult, in pijama, s-a dus direct la aspirator, (care sta pitit dupa un dulap), tragandu-l cu mare dificultate in centrul camerei, unde scoate cablul si tipa la cine se nimereste pe acolo, ori eu, ori sotul, sa fie bagat in priza. Deci ne apucam de aspirat. Asa cu ochii lipiti de somn, impleticindu-ne... Vrea sa aspire el in ultima vreme, asa ca facem cu randul, ca sa nu fie suparare, si sa si facem treaba. Influentati de excesul de zel al copilului pentru curatenie, (si in special datorita pasiunii pentru aspirator) i-am cumparat un aspirator de jucarie, care a fost conceput sa aspire niste bilute de polistiren, cu care a si fost dotat. Cred ca nu mai e nevoie sa spun ca am bilute din alea in toata casa, in cantitati variate si dispersate uniform pe absolut toata suprafata... Dupa ce am aspirat, si am facut ordine prin camere( facut paturile, schimbat o lenjerie in timp ce repetam culorile si animalele de pe covor, strans jucariile), ne-am spalat si imbracat, ne ducem la bucatarie sa mancam. Girofimea sa nu prezinta prea mult interes fata de meniu, serveste doar cateva bucatele de paine cu unt si branzica, si jumatate de pahar din nelipsitul shake, dupa care solicita cu vehementa eliberarea din scaunul de masa, pentru a putea alerga dupa pisica. Profit de aceasta activitate si pun haine la spalat, dupa care, aduc aspiratorul in sufragerie. Toata atentia a fost indreptata spre obiectul muncii. Iar ne batem pe el... Ii dau si lui aspiratorul de jucarie, sa facem impreuna, poate avem mai mult succes la strans bilutele. Intre timp, arunc niste pulpe in cuptor si pregatesc niste legume la tigaie, spre a fi servite la pranz. Sunt monitorizata foarte atent, cerandu-mi-se spre gustare fiecare leguma in parte, in stare cruda. Ma supun solicitarilor deloc pasnice, si ofer bucatele pe care, le culeg resemnata, de prin bucatarie, in urmatoarele zece minute. Ma simt nevoita sa apelez la un alt gadget de mare interes. Este vorba despre kit-ul: matura+faras. Atat mi-a trebuit, obiectele mi-au fost confiscate, fara drept de apel, si duse urgent in sufragerie, pentru a completa seria obiectelor destinate curateniei. Lipseste galeata cu mop. A, nu! M-am inselat! Nu lipseste. I-am luat copilului galetusa cu mop si storcator. Tocmai m-am impiedicat de coada de la mop. Uitandu-ma in jur, observ storcatorul proptit chiar de usa de la intrare, iar galeata este si ea rasturnata mai incolo. Deci toate sunt in pozitie. Deja e 12.30, deci trebuie sa pregatesc masa: pun la racit un copanel si o portie de legume, dau mancare pisicii, care este petrecuta pana la farfurie cu chiote si smotoceli. Desprind copilul de pe ea, si reusesc sa finalizez curatenia. Duc aspiratorul la locul lui, in urlete si proteste. Strang toate celelalte obiecte imprastiate, reusesc sa matur si in bucatarie, si ne spalam pe maini sa mancam. Juniorul este foarte incantat de meniu, inregistram un succes prin faptul ca nu se pateaza absolut deloc, de data asta. Mancam amandoi. In timp ce el isi savureaza copanul (a se citi: roade osul), eu incep sa strang, sa spal vase, dupa care scot rufele din masina. Vazand ca e ora 14.10, imi aman planurile de a mai gati ceva, pentru a pune copilul la somn. Asa cred eu. Ca trebuie pus copilul la somn. Dar pe el, il intreaba cineva? Nu....Uite de aia ne jucam si alergam prin casa ca bezmeticii inca jumatate de ora.... Buuun. Hai totusi sa facem nani, propun eu. Ne mai uitam in vreo trei carti, o alegeam pe care din care vrem sa citim, si....in sfarsit, adoarme. Perfect! E momentul sa intru in priza. Dar pana atunci cum am fost? Aaaa, alea erau bateriile.... Ma duc sa curat cartofi pentru o tocanita si sa fac niste briose cu afine. (Proasta inspiratie!). Mi-am pus un pahar cu suc in timp ce curatam cartofii, uitandu-ma la ceva la tv. Alta idee proasta...  Reusesc sa fac tocanita si briosele, care nu au iesit cum speram, dar...si-au facut treaba. Orice aspect ar avea un preparat, el este perfect pentru imprastiat prin casa, pe o arie cat mai extinsa. Imi asumasem cumva ca afinele se vor completa perfect cu bilutele de polistiren care scapasera de cele doua aspiratoare... Nimic mai adevarat! 
Se aude un scancet. Apoi miscare de boabe in bolul pisicii....Pfaaa! Am uitat sa iau bolul, si ma gandesc ca precis il va varsa. Total eronat! Urc, si din capul scarilor vad copilul venind din dormitorul meu, ciufulit, si cu o mimica ce indica inceputul urlatului, molfaind ceva. Asa am inteles ca el luase o bobita de a pisicii sa o manance, pana ce se va intalni cu mine, stiind ca eu nu ii dau voie, ba mai mult, il pun sa o si scuipe. Era prea tarziu...
 Cand ajungem in bucatarie, ii servesc, plina de emotie, o briosa. O ia si incepe sa infulece incantat, aruncand si pe jos bucatele pentru niste porumbei imaginari, pe care am observat ca ii hraneste in mod constant. Inevitabil, calc pe niste afine, trasand dungi perfect paralele pe trei placi de gresie. Superb! Intentionez sa le sterg, dar copilul doreste sa plece in sufragerie, pentru a imprastia restul afinelor pe scari, si restul firmiturilor pe covor, in zonele mai greu vizibile, pentru a fi calcate si intinse cu certitudine si precizie. Il conduc la locul cu pricina, sperand totusi ca va manca cuminte briosa, uitand-se la tv, unde am avut grija sa ii selectez cantecelele preferate. Asa imi place sa ma amagesc uneori. Ma intorc sa mai strang ceva, cand, aud un zgomot ce-mi aminteste ca am lasat un pahar cu suc pe scari.... Mda... Copilul varsase sucul, deoarece statea in calea proiectului sau de a pune briosa in pahar. Am surprins fotografic imaginea, dupa care am venit cu mopul... 
Avand in vedere ca nu iesisem afara si refuzasem invitatia la joaca a vecinei, cu a carei fetita devasteaza, pe rand cand casa noastra, cand pe a lor, m-am gandit sa le invit pe ele la noi, la o briosa.
Am avut parte de un spectacol pe cinste! Pe langa faptul ca nu au mancat nimic, copiii s-au distrat, imprastiind, pe langa briose, afine, bilute, si toate jucariile, ocazie cu care le-au regasit si pe cele ignorate de multa vreme. Am reusit sa le asiguram un program de joaca complet! Pe langa activitatea de baza, aceea de a ii desparti cand se cearta pe o jucarie, de a-i pazi sa nu se loveasca, de a-i cobori de 1000 de ori de pe scari, sau de a urca dupa ei, ne-am si amuzat vazandu-i ca se distreaza zgaltaind tarcul cu jucarii, molfaind suzete si dansand. Mare tragedie a fost cand aspiratorul de jucarie a cedat, fiind suprautilizat. I-am dat dispozitie lui tati sa aduca baterii. Intre timp, fiul meu mi-a semanat pe covor si bobite de rodie, ca sa fie si ceva rosu, sa nu se deoache. Mai tarziu am gasit chiar si o boaba de strugure, lipita etans intr-o margine, ca deh, am zis sa le dam fructe copiilor. Timpul a trecut mult mai placut si repede, si uite asa, s-a facut ora 20.00. Tocmai facusem o ciorbita de gaina de tara cu rosii si galustele, asa ca am pus copiii la masa. A fost foarte apreciata ciorba mea. Chiar si de bluzitele lor, inmuiate bine in zeama. Nici nu apucasem sa mai strang pentru a mia oara in bucatarie... Nu mi-am mai cerut scuze fata de vecina mea, considerand ca intre mame acestea nici nu-si au rostul.
Asa se face ca, atunci cand a venit sotul meu, sufrageria arata ca dupa razboi, (in bucatarie mai apucasem sa strang, cat a suprevegheat vecina piticotii), plina de jucarii, firmituri, afine, rodie, haine de intins. L-am tinut la curent totusi cu activitatile noastre, rugandu-l sa imi aduca ceva bun, ca sa pot incheia si eu seara intr-o nota relaxanta. Dupa ce am adormit copilul, m-am aruncat ca o hiena asupra unei amandine, am baut un pahar de cidru de mere si am vazut o jumatate de film. Nu, nu am adormit. As fi vrut sa-l vad pe tot, dar ghemotocul meu, obosit de atata zbenguiala, a vrut sa vina mami langa el, asa ca...m-am dus sa adorm langa puiul meu, mirosindu-i perisorul moale, spalat cu sampon pentru bebelusi, gandindu-ma ca acesta e cel mai minunat sentiment din lume.

luni, 6 februarie 2017

Fursecuri (cookies)

De cate ori vreau sa fac ceva rapid, in afara de banalul chec, prepar aceste fursecuri fragede si aromate, care pot fi servite ca atare, lipite cate doua, cu crema de ciocolata sau glazurate. Reteta este foarte simpla, iar ingredientele se numara printre alimentele ce se gasesc permanent in orice casa. Se foloseste ca masura o ceasca de cafea (125 ml).
Ingrediente:
  • 3 oua;
  • 250 ml ulei;
  • 200g zahar;
  • 350g faina;
  • arome dupa preferinta ( vanilie, migdale,scortisoara)
  • stafide, fulgi de ciocolata (sau bucatele de ciocolata)
Mod de preparare:
La fiecare ou, se pune 1/2 ceasca ulei, 1/2 ceasca zahar, 1 ceasca faina se amesteca intr-un vas, se adauga aroma si  restul de faina, amestecandu-se cu o lingura de lemn, pana cand se obtine un aluat din care se pot modela bilute, ce vor fi turtite cu podul palmei sau cu ciocanul de snitele. Pentru ca aluatul sa nu se lipeasca, ne vom unge mainile cu putin ulei. Aluatul se ia cu lingurita din vas, astfel incat fursecurile sa aiba aproximativ aceeasi dimensiune. Se pun in tava, pe hartie de copt, si se coc la foc mic, pana se rumenesc dedesubt. Daca dorim fursecuri cu ciocolata, vom adauga bucatele de ciocolata sau fulgii, inainte de a le introduce in cuptor, iar in cazul celor cu stafide, acestea se vor amesteca in compozitie.








vineri, 20 ianuarie 2017

Povestea nasterii unui baietel minunat

Pentru ca rememorez de nenumarate ori acest eveniment deosebit din viata mea, m-am hotarat sa-l descriu aici, pentru ca nu cumva negura timpului sa mi-l absoarba din memorie, si sa uit vreun detaliu. Sunt sigura ca, nasterea unui copil este un moment care marcheaza viata oricarei femei, care din acel moment, va purta denumirea de "mama". Pana atunci este "graviduta", "burtica",  "sac de hormoni", un paradox de oboseala si energie, sau de veselie si tristete, un pachet complet de nervi dar si o raza de soare si veselie cu dimensiuni agabaritice.
Povestea noastra ( pentru ca, implica in mod cert, cel putin doua persoane) incepe in noiembrie, intr-o zi de sarbatoare, in care, dupa cum se stie, lumea se odihneste, insa fiind si sambata, l-am convins pe sotul meu sa mergem pana in Jumbo. Eram foarte binedispusa, in ciuda faptului ca ziua precedenta fusese plina de aventuri (fusesem la Directia de Permise si Inmatriculari, pentru o reclamatie, apoi la ecograf, de unde am plecat plangand datorita lipsei de tact a unei doamne doctor, care m-a speriat maxim) si chiar nu aveam nici cea mai mica intentie de a naste. Desigur, alte persoane aveau alte planuri... Asadar, am plecat pe la ora pranzului. In magazin era destul de aglomerat, avand in vedere ca era cu o luna inaintea sarbatorilor de iarna, insa noi ne-am facut rondul. Nu cred ca am cumparat nimic, sau cel putin, nu-mi amintesc. In schimb ne-am intalnit cu o vecina, o persoana placuta, de varsta mamei, cu care ne face placere sa discutam de fiecare data. Am cumparat o punga de jeleuri, in forma de serpi, pe care am inceput sa le impartim in masina, si ne-am indreptat spre casa. Fiind obosita, abia asteptam sa dorm, deoarece imi facusem un program de somn de cand ma aflam in concediu prenatal, iar ceasul biologic isi facea datoria. Nimic deosebit. Imi placea sa-mi vad burtica atat de mare, si vorbeam mereu cu acea persoana micuta, care vietuia in interiorul meu, in ciuda faptului ca abia ma miscam. Ma simteam totusi obosita... Conform calculelor medicale, urma sa nasc peste doua sau trei saptamani, bebelusul avea spatiu suficient... cu toate astea se tot foia intr-una si imi impingea organele in toate partile. Eram convinsa ca intr-o zi imi va iesi ficatul pe gura. Imi amintesc cum mi-am mangaiat burtica, rugandu-l sa mai stea macar o saptamana. Nu stiu ce aud bebelusii cand sunt in uter, dar sigur al meu a interpretat gresit acest mesaj, si a inceput pregatirile sa vina pe lume. Mi-l imaginam ca pe un om grabit, care isi strange repede bagajele, si vrea sa iasa cu toate o data pe usa, iar usa aia era parte din corpul meu.
 Era cam pe la 8-9 seara. Nici nu am realizat cand s-a rupt apa. Am facut imediat consiliu de familie, eu, sotul si pisica ( prezenta desigur la toate evenimentele si discutiile), si am ajuns la concluzia ca acele contractii, usoare, pe care le simteam erau false, si ca vor trece cu no spa ( medicament care nu-mi lipseste din casa), deci prin urmare totul este bine. Am informat totusi medicul, pentru mai multa siguranta. Doctorita, foarte calma, mi-a spus ca e posibil sa fie false, dar se poate foarte bine si sa nasc, deci sa stau linistita si sa le cronometrez, iar daca inregistrez mai mult de cinci in 20-30 de minute, s-o anunt, ca ea este la o petrecere, deci e pe faza. Buuuun. Deja ceea ce simteam era nasol. Sotul meu, inginer, a adus materialul didactic: agenda, pix si telefon setat pe cronometru si am inceput sa inregistram. Dupa ce am mai luat o pastila, si ma simteam mai bine, am decis sa merg sa dorm, fiind foarte obosita. Am facut un dus, cu intentii serioase de a ma baga in pat, si asteptam sa se termine o data durerile alea, ca sa dorm. De atunci imi tot doresc sa dorm. N-am mai apucat. Fiind o fire perseverenta ma pregateam sa ma bag in pat, insa copilul, mai perseverent, ma trimitea la spital. Ce e de facut? Tot vaitandu-ma de durere, il aud pe sotul meu, ca si cand era in alt univers:" sun-o pe doctorita, si spune-i sa mergem la spital, ca o sa nasti". Bineinteles ca i-am ripostat ca eu vreau sa dorm, si ca nu pot sa sun pe nimeni, pentru ca mi-e foarte rau, si daca vrea, n-are decat sa sune el. Am auzit, tot asa ca prin vis, cum sotul meu si-a dat intalnire cu doctorita la spital. Deci chiar nasc! Incerc sa ma adun, ii spun ce sa ia ( noroc ca imi pregatisem din timp dosarul cu actele pentru internare) si incep sa ma pregatesc. De fapt, m-am asezat pe pat, sperand ca se vor mai atenua contractiile, cand, apare sotul meu foarte jovial intrebandu-ma cu ce vreau sa ma imbrac. De parca asta mai conta... Imi venea sa-i arunc o perna in fata, dar nu aveam forta necesara, asa ca, mi-am luat hainele planificate (o pereche de pantaloni, un tricou, sosetele cu catei, puloverul de gravida), mi-am schimbat cerceii, ( pentru mine cerceii sunt esentiali, si ii planificasem si pe astia) si am plecat. Cand am ajuns la usa, am stiut ca plec pe un drum care va schimba totul in viata mea. Am aruncat o ultima privire prin casa, si am vazut-o pe ea, cum statea acolo pe canapea nedumerita, cu ochii mari, neintelegand unde plecam asa, in puterea noptii. I-am spus, ca intotdeauna, "pa, Gonzo, sa fii cuminte!" si am plecat, in delir.
Ajungem la spital, unde, sunt preluata de paznicul de noapte, cu un carucior, in timp ce sotul meu parcheaza masina, si dusa apoi spre camera de garda.  Medicul de garda mi-a lasat o impresie...puternica. Nu vreau sa-l mai vad niciodata in viata mea. Mi-a vorbit cam urat, avand in vedere starea in care eram, noroc ca asistenta era extraordinar de frumoasa, exact ca in filme: blonda, cu ochi albastri, un machiaj perfect, si foarte amabila. Dupa ce am fost imbracata intr-o camasa de spital, am fost trimisa spre sala de nasteri, cu asistenta sefa de acolo, care ma intreaba de ce sunt asa ametita?! Osciland intre a-i da un raspuns ironic, de genul " am mancat niste ciuperci pe drum si ma simt extraordinar", si a-i trage doua palme, am ales totusi sa fiu civilizata si sa-i explic ca sunt in travaliu pentru prima data in viata mea, si am niste contractii foarte puternice, si ca am nevoie de un calmant. Spre deosebire de dumneaei, care vede filmul asta zilnic, pentru ca asta ii e meseria, eu nu fac asta in fiecare zi. Mi s-a promis ca voi primi calmantul, imediat ce va vedea rezultatele ultimelor analize ( in contract erau specificate niste analize obligatorii la internare, pe care din inspiratie, le facusem cu cateva zile inainte). Ei, si acum incepe aventura! Fiind vorba de o nastere spontana, care a survenit cu trei saptamani mai devreme, nu aveam respectivele analize la purtator. Desigur, asistenta sefa, se tot mira si se tot intreba cum sa procedeze, probabil avea de gand sa il trimita pe sotul meu la 12 noaptea sa caute vreo imprimanta...Noroc ca i-am sugerat sa vizualizeze online. Ii dau datele de logare, cersind in continare un calmant. Intre timp apar in jurul meu vreo 4-5 persoane, toate mascate, imbracate in halate albastre, apare si doctorita mea, (despre care trebuie sa mentionez ca avea un picior in gips), ma pupa, ma incurajeaza si imi spune ca totul e supermisto, ca nasc repede, in maxim 15 minute (ha ha, asa credea ea). Incep pregatirile: iar imi schimba camasa, asistenta nu se poate loga pe cont, imi cere datele pentru a treia oara (deja vizualizam cum o dau cu capul de tastatura), intervine sotul meu, se vad analizele, dar, desigur, nu erau toate rezultatele gata (in special cea care atesta faptul ca nu posed nimic contagios, la niciun nivel, chestiune care m-a costat inca 900 ron, deoarece nu puteam fi cazata in salon cu o alta persoana). Apare anestezista, care imi face o prezentare a substantei si a procedurii. De dragul conversatiei, ii spun ca am o discopatie lombara, deci sa fie atenta ce face. Ea ma felicita pentru prezenta de spirit, si imi introduce in corp substanta magica. In sfarsit...incep sa-mi revin. Nu mai simteam nimic. Nicio contractie, nicio durere, nimic. Mergem in sala de nasteri. Sunt conectata la monitoare, si doctorita imi spune ce trebuie sa fac, cand si cum, insa baietelul meu nu reusea sa iasa... Venise si medicul de garda, nesuferitul care ma repezise mai devreme... Deja tot procesul dura prea mult, si micutul incepuse sa oboseasca, inimioara lui era suprasolicitata, si necesita interventie urgenta, asa ca, se discuta despre mers in sala. Era vorba despre sala de operatii, desigur. Doctorita mea a venit sa ma puna in tema, ca este necesara cezariana urgenta. Eu, stiind ca asta implica un cost dublu, am prins-o de mana si am am rugat-o sa faca cumva, pentru ca nu am bani de cezariana. Exact asa am spus. M-a incredintat ca totul va fi bine. Cu putin timp inainte de ajunge in sala, imi spusese ca datorita gipsului, nu putuse asista pana la sfarsit, alte doua nasteri prin cezariana, lasand medicul de garda sa se ocupe, ceea ce m-a facut sa intru intr-o panica grozava, la gandul ca raman pe mana " nesuferitului". Chiar i-am si zis "nu ma lasati sa ma taie astia!". M-a asigurat ca sta cu mine, si ca va fi bine, spunandu-mi totodata ca nu mai e timp sa mergem in sala, ma vor opera pe loc. Am fost de acord, speriata de moarte, deoarece inima micutului meu nu se mai auzea. Ma ridic in capul oaselor, urland:" ce e cu copilul meu? de ce nu-i bate inima?". O "mascata" amabila ( asistenta sau moasa, nu am identificat) mi-a spus sa ma linistesc, ca totul e bine, si ca ne deconectasera de la monitor, pentru a face pregatirile necesare interventiei. In secunda imediat urmatoare, Am vazut in fata mea un cearsaf albastru, si am inceput sa dau semne de oboseala. Am intrebat, disperata unde e Dna Doctor. Era acolo. Pregatita, vesela, a venit sa ma incurajeze din nou. Abia imi tineam ochii deschisi, dar ma luptam sa fiu pe faza pana la capat. Mi s-a recomandat sa nu mai misc degetele de la picioare, si sa ma relaxez. Mda.....de parca ala era locul ideal de relaxare. Am simtit cum se trage o linie pe burta mea, ca si cand cineva ma deseneaza cu pixul. Apoi, cum mi se scoate o mare greutate din interior, greutate care, incepuse sa scoata sunete. Era EL, puiul meu. Am vazut moasele, ca niste furnici albastre, cum il duc pe o masuta aflata in dreapta mea, si incep sa-l toaleteze. Apoi incep sa rada, si veselia se extinde pana la echipa de medici. Am reusit sa observ o mica fantana arteziana. Fiul meu facea primul pipi in exterior. Doua "furnici albastre" s-au apropiat de mine, una tinand in brate bebelusul meu, infasat intr-o paturica verde, pufoasa, din care ii vedeam doar fetisoara mica si rotunda."Acesta e bebelusul dumneavoastra!", mi-a zis, apropiindu-l de obrazul meu. L-am atins. Obrajorul era atat de fin... I-am dat primul pupic. Vazand ca se pregatesc sa iasa, am intrebat unde-l duc, si mi s-a spus ca merg sa-l prezinte tatalui, care ar fi trebuit sa fie de fata la toata aceasta aventura, insa nestiind cum reactioneaza, am considerat ca e mai bine sa stea pe hol. L-am intrebat ulterior, ce a facut el in timpul asta, si mi-a spus ca a conversat cu fiica doctoritei, in varsta de 9 ani, care venise cu mama ei, de la petrecerea aniversara a bunicii. Interesant, nu? Au discutat tot felul de balarii, de la 12 noaptea pana la 5 dimineata, si asta i-a mai atenuat starea de anxietate.
Mi-am permis sa inchid ochii... Nu stiu pentru cat timp, oricum auzeam ca prin vis discutiile medicilor. Pe la ora 5.30 am fost dusa spre salon, vedeam iar neoanele din tavan, alergand unul dupa altul, dar nu atat de repede ca atunci cand mergeam spre sala de travaliu. Ajungem in salon. Sunt mutata pe pat, dupa care, se constata ca nu acolo voi fi cazata, (din cauza acelei analize la care nu aveam rezultatul) asa ca, am fost mutata intr-o rezerva, singura. Mi s-a schimbat iar camasa, de data asta am si vazut-o, era verde, cu un imprimeu cu pitici si curcubee. Pe la 6.30, au venit primii vizitatori, sotul meu, doctorita si fiica ei. Dupa ce s-au asigurat ca sunt bine si totul e in regula, s-au retras, lasandu-ma sa ma odihnesc. Am reusit sa mai dorm un pic, iar pe la 10, mi-a fost adus cel mai scump baietel din lume, pentru a-i fi servita prima masa, direct de la sursa. Atunci l-am privit mai bine. Era ca o gogosica, cu ochii negri, de chinezoi, si o gramada de par, tot negru. Am fost invatata cum sa-l alaptez, ce regim sa tin, ce sa fac in cazul in care apare "febra laptelui", urmand ca in ultima seara sa mi se arate si cum se face baita.
Dupa 3 zile de stat in spital, a venit momentul sa mergem acasa, unde tati facuse curatenie (spalase perdele, geamuri, parchet, tot, de mirosea in casa ca la farmacie), asamblase patutul, intr-un cuvant, pregatise casa pentru noul locatar. Camera lui nu era, gata, constituia inca un important spatiu de depozitare, dar asta e alta poveste.
Mai simt nevoia sa mentionez, asa in treacat, ca in ziua externarii erau 4 grade afara, ploua torential, iar eu eram intr-un tricou din acelea pentru gravide, deoarece, sotul meu, om si el, nu se gandise sa-mi lase in masina puloverul, sau sa-mi aduca altul. Detalii...

sâmbătă, 14 ianuarie 2017

Salata de vinete fara maioneza

Vinetele sunt niste legume hipocalorice(24 calorii), cu un indice glicemic foarte mic (5,7) care se digera foarte usor, fiind extrem de recomandate in diete.
Pentru mine salata de vinete nu e doar un aperitiv, ci un intreg sir de amintiri, declansate de memoria afectiva. Mirosul vinetelor coapte imi aduce in minte imaginea mamei, imbracata intr-o rochie neagra, cu flori mari albe, (rochie cu o forma ciudata pe care si-o facuse singura, si pe care abia asteptam sa o port si eu cand voi creste), stand la geamul de la bucataria apartamentului nostru din Piata Ovidiu. Cu toate ca e o reteta extrem de simpla, si foarte populara, ma surprinde numarul mare al persoanelor care nu stiu sa o prepare in asa fel incat sa fie gustoasa. Am fost servita cu fel de fel de dubiosenii prezentate sub forma de "salata de vinete", de aceea m-am gandit sa public o reteta. O alta mare nedumerire a mea este legata de faptul ca majoritatea asociaza in mod obligatoriu salata de vinete cu maioneza. De pilda, de multe ori, in contextul unei discutii despre alimentatie sanatoasa, daca am adus vorba despre acest preparat, mi s-a ripostat ca nu e ok, din cauza maionezei(?!). Ca sa nu mai spun, de mamicile care intreaba pe diverse grupuri cu ce se poate inlocui maioneza, astfel incat salata de vinete sa fie baby friendly.
Asadar, reteta mea, transmisa in familie, din generatie in generatie, este fara maioneza si poate fi preparata atat cu vinete proaspete, cat si cu vinete congelate, foarte bine scurse.
Ingrediente:
  • 5 vinete de marime medie, sau 3 mari, coapte direct pe flacara, (se pot coace si prin alte metode, insa eu asa prefer, mi se par mai gustoase);
  • 125 ml ulei de floarea soarelui;
  • zeama de la o jumatate de lamaie de marime medie;
  • un praf de sare;
  • 1 ceapa mica, tocata foarte fin.
Se toaca vinetele cu tocatorul aferent acestei operatiuni, sau, in lipsa acestuia, cu un cutit cu lama lata. Uleiul se pune cate putin, amestecandu-se in continuu cu o lingura de lemn, ca la maioneza Se adauga apoi sarea si zeama de lamaie, iar la sfarsit ceapa. Se serveste ornata cu rosii si patrunjel verde.

marți, 10 ianuarie 2017

Despre copii

Mie nu imi placeau copiii...pana sa imi doresc sa devin mamica. Ma enervau cumplit. Ii vedeam ca pe niste mici monstruleti care au impresia ca li se cuvine totul, care fac mereu galagie si tot felul de nazbatii, unele haioase, altele care te scot din sarite. Ma enervau ca mereu alergau peste tot, facand o galagie infernala, aruncand cu chestii, varsand sucuri, ape, inghetata, si absolut tot ce pateaza iremediabil. Ultima data cand am mers cu autobuzul, imi amintesc perfect ce oroare aveam de o fetita care manca inghetata, pe o caldura de 30 de grade. In autobuz. Unde se asaza fetita cu inghetata? Langa mine, desigur... A, si mai vorbea cu o bunica careia simtea nevoia sa-i arate diverse chestii pe geam. Cu inghetata, desigur... desi mai avea o mana libera cu care putea arata pe geam. Dar asa era mai interesant. Eu mergeam la un interviu si eram imbracata office, dar emotiile mele abia acum luau amploare. Imi si imaginam cum aterizeaza inghetata aia de cacao pe bluzita mea alba... Si cum fac o criza de nervi, sau mai bine zis cum cobor din autobuz plangand de ciuda si ajung la interviu aratand ca Bridget Jones in ultimele secvente din film. Am scapat, dar faza asta era inca o confirmare a faptului ca e mai bine sa stau departe de copii.
Timpul a trecut, ceasul biologic a inceput sa-mi faca semne discrete ca ar trebui sa ies din monotonia vietii si sa fac o schimbare majora. Incet-incet am inceput sa ma gandesc. Intens. Treptat, gandul a devenit dorinta, o dorinta puternica de a avea ceva, de a deveni ceva pentru cineva, de a impartasi cuiva din cunostintele mele, sau chiar unele lucruri banale pentru un adult, dar atat de noi si de fascinante pentru un pui de om. Am inceput sa-mi doresc sa fiu mama. Sa am galagie in casa, dezordine, veselie, agitatie....Si Slava Domnului, dorinta mi s-a indeplinit! E un vacarm aici cand ne jucam, jucarii imprastiate peste tot, oricat incercam sa le strangem, ele tot pe jos vor sta, agitatie maxima...
Imi amintesc acum, cat ma enervau copiii vecinilor care se plimbau cu bicicleta prin fata casei mele, fara gard pe atunci, ca abia ne mutasem, de cateva luni, si cat de obraznici si nesuferiti mi se pareau... Am iesit sa tip la ei sa nu se mai plimbe pe gazonul meu, de ce se plimba pe acolo? " Pentru ca putem", mi s-a raspuns... Na! Mai zi ceva! Daca pot, pot. Se strambau la mine si imi scoteau limba. Normal, si eu as fi facut la fel cand eram varsta lor, pentru ca, trebuie sa recunosc, eram o obraznicatura fara seaman, chiar daca eram fata. 
Acum sunt o mama mandra de baietel obraznic. Obraznicatura Pamantului, cum imi place sa-l alint. Bine, este inca mic, si pentru el multe lucruri sunt noi si atractive, in special cele care ne fac pe noi, parintii sa trecem de la starea de calm, la cea de nervozitate maxima. Vorbesc desigur, de aruncatul obiectelor, distrugerea unor lucruri, doar asa de curiozitate, si altele de felul acesta.
E absolut minunat sa ii repeti de 1000 de ori ca boabele pisicii nu sunt de mancat, si nici de aruncat pe jos, ca apoi sa le culegem una cate una si sa le punem inapoi in bol, in timp ce el se uita cu niste ochi mari si arate cu degetul, molfaind vesel a cine-stie-cata boaba... Ma pufneste rasul, dar trebuie sa ma abtin, pentru ca e treaba serioasa. De acum, am recurs la a lua bolul pe timpul zilei, (este un bol cu boabe, pus asa....de moft, ca sa aiba matza si sus cate o gustarica, ca si mofturile ei conteaza) si il punem doar noaptea, ca oricum felina are program nocturn. Primul lucru, care trebuie facut dimineata, in timp ce Giroful se taraste sa coboare din pat, este inchisul portitei din capul scarilor si luarea bolului, altfel...primul lucru pe care il face el, pe traseul grabit spre camera cealalta (care e de fapt a lui) este sa rastoarne, cu o viteza uimitoare, toate boabele pe jos, apoi se asaza sa le adune si...sa le guste. L-am lasat o data, neintentionat, desigur, pana am ajuns la el, deja mancase una... se pare ca i-a placut, pentru ca de atunci tot incearca sa mai prinda si altele. L-am surprins o data gustand si din farfuria pisicii, unde era mancare. Abia venisem de la cumparaturi, si despachetam. El se tot invartea curios printre noi, impreuna cu pisica. La un moment dat, observ ca molfaie ceva. Sotul meu ma linisteste zicandu-mi ca o fi luat ceva de printr-o sacosa, ca mai devreme umbla cu niste morcovi in mana. Asi! El degusta mancarea pisicii.... L-am luat pe sus, in ciuda protestelor vehemente insotite de urlete, si i-am explicat ca nu mancam mancarea pisicii, oricat de gustoasa ar fi.
Incet-incet, intelege el cum sta treaba cu pisica... Acum e in faza in care o iubeste, atat de mult, incat biata de ea s-a refugiat in dulap. De cate ori il vedeam lovind-o cu vreo jucarie, imi imaginam cum as fi reactionat inainte, cand nu-mi placeau copiii. 
Pe langa episodul cu pisica, mai avem pasiunea pentru aspirator ( a se citi obsesia, lucru care ma face sa arunc obiectul de la balcon), excavatoare ( cat timp s-a asfaltat o strada din proximitatea noastra, am monitorizat atent lucrarile, timp de 2 saptamani, urmarind zilnic activitatea din santier), masina de spalat, in care gasesc tot felul de jucarii, linguri, biscuiti, cana cu apa. O data, am spalat chiar si un pix, impreuna cu o jucarie si haine. E chiar amuzant sa privesti tot felul de chestii, care se invart acolo...printre haine. Noroc ca apucasem sa scot biscuitele si jumatatea de para, puse si ele la spalat, (singure, nu amestecate printre haine) de catre acelasi personaj. Ritualul insa nu se opreste aici. Dupa ce scoatem hainele din masina, e musai sa fie imprastiate pe jos, pe o arie cat mai vasta, sunt stranse apoi de catre mine, repetand actiunea de vreo trei ori, ajungand in final pe sarma, la uscat. Imi imaginez ca se usuca mai repede de obosite ce sunt.
Asta e cu copiii....pana nu-i ai, nu-i intelegi.  

luni, 9 ianuarie 2017

Tort sarlota de portocale

Aceasta reteta este preferata mea, din acest motiv fac diferite variatiuni pe ea. Un desert racoritor si savuros, perfect atat vara cat si iarna. Mie, in mod special, imi place sa fac de Anul Nou acest tort. Se poate face si cu alte arome, vanilie, cacao, sau fructe. Pana acum, am incercat pe langa aroma de portocale si un duo de vanilie si cacao. Voi scrie reteta originala, cea cu portocale, pentru ca este cea mai deosebita.  
Ingrediente:

  • coaja rasa de la 3 portocale;
  • 6 galbenusuri;
  • 100 g zahar;
  • 250 ml lapte rece;
  • 2 plicuri de gelatina ( sau 6 foi, eu nu am gasit, de aceea folosesc plicuri);
  • 500 ml frisca batuta si indulcita ( eu folosesc frisca naturala, facuta din smantana cu 24-30% grasime, pe care o mixez cu zahar, daca imi trebuie si pentru decor, sau nu e suficient de tare, voi adauga si intaritor de frisca, dar nu este obligatoriu)
  • 3 portocale se taie felii de 3 mm, se presara cu 3 linguri de zahar si se lasa la frigider 10-12 ore
Blatul:

  • 6 albusuri ( se pot folosi cele ramase de la crema, eu asa fac de fiecare data);
  • 4-5 linguri de zahar;
  • 6 linguri de faina;
  • 6 linguri de ulei;
  • 2 linguri de cafea macinata;
  • 1 praf de copt
Sirop:

  • 1 sticluta de esenta de rom;
  • 1 plic zahar vanilat 
  • 200 ml apa
Mod de preparare:
Primul pas este acela de a pregati portocalele pentru decor, cu 10-12 ore inainte, asa cum am scris mai sus.
Blatul poate fi facut de asemenea din timp, pentru ca oricum avem nevoie de el rece. Pentru a-l prepara, se bat albusurile cu zaharul pana se obtine o bezea, se adauga faina, uleiul, praful de copt si cafeaua, mixandu-se in continuu pana la omogenizare. Se coace intr-o tava mai mica decat recipientul in care va fi pus tortul, deoarece se va pune in interiorul acestuia, fiind imbracat in sarlota.
Crema de sarlota se face astfel: cele 6 galbenusuri se freaca cu zaharul pana se obtine o spuma, apoi se adauga laptele rece. Amestecul obtinut se pune pe foc la bain-marie, amestecandu-se in continuu cu o lingura de lemn, pana se ingroasa. Eu pun si o lingurita de faina( daca faceti asa, amestecati cu telul pentru a nu se forma cocoloase), pentru a obtine consitenta dorita. Se adauga coaja de portocala. In acest timp, se pune gelatina la inmuiat, conform instructiunilor de pe plic, adaugandu-se apoi in crema, dupa ce aceasta s-a ingrosat  si a fost luata de pe foc, si se omogenizeaza. Se lasa la racit. Intre timp pregatim frisca: 

  • 500 ml smantana cu 24-30% grasime;
  • 4-5 linguri de zahar ( dupa gust);
  • 1 plic zahar vanilat, sau cateva picaturi de esenta de vanilie.
Toate aceste ingrediente se mixeaza impreuna, pana se intareste smantana. Asa cum am mai spus, daca nu este suficient de tare, se poate adauga un plic de intaritor de frisca, si se mai bate inca un minut. Dupa ce s-a racit crema, adaugam si frisca, amestecand pana se incorporeaza bine.
Asamblarea tortului este cheia succesului in ce priveste aspectul. Este un tort rasturnat, deci il vom pune in orice recipient dorim: oala, cratita, tava, in functie si de forma aleasa. Eu l-am facut si rotund, intr-o olita de 2,5l dar si dreptunghiular, intr-o tava. E bine sa ne gandim la forma inainte de a coace blatul, ca sa nu fie  nevoie sa decupam apoi. Iata cum facem pentru a obtine un tort splendid:
Dupa ce am ales recipientul care va da forma, il pregatim, asezand pe fundul acestuia celofan umezit (eu am pus folie alimentara) in asa fel incat sa acopere si marginile vasului, ca sa nu curga sarlota pe langa celofan, apoi asezam feliile de portocale, asa cum vrem sa arate pe tort. Apoi adaugam jumatate din compozitia de sarlota, inseram blatul (este esential ca acesta sa fie mai mic cu 2-3 cm ca si diametru, fata de recipient) il insiropam si lasam 2 minute sa absoarba siropul, apoi turnam restul compozitiei de sarlota. Se lasa la frigider pana se intareste sarlota. Eu il fac de obicei seara pt a fi servit a doua zi, sau, dimineata, daca trebuie servit seara. Cand este complet prinsa sarlota, se poate rasturna pe farfuria de tort si decora cu frisca, sau poate fi rasturnat inainte de a fi servit, pastrand aspectul cu fructe.




duminică, 8 ianuarie 2017

Prajitura Chocolate

Anul acesta, de Revelion, am experimentat o super-prajitura, plina de ciocolata, cu o usoara aroma de portocala. O nebunie! Deja ma gandesc sa mai fac una....Intre timp, voi scrie reteta, sa se mai bucure si altii de minunatia asta.
Ingrediente blat:
  • 5 oua;
  • 50 g ciocolata neagra;
  • 1/2 pachet de unt;
  • 1 plic praf de copt;
  • 4 linguri de zahar;
  • 5 linguri de faina;
  • 1 praf de sare;
  • 2 linguri de cacao.
Crema:
  • 150 g ciocolata cu lapte;
  • 2 oua;
  • 200 ml frisca lichida ( eu am pus megle creme patiserie)
  • 150 g zahar( se poate si 100, depinde de cat de dulce e ciocolata)
  • coaja de la o portocala
  • 1/4 pachet unt
Mod de preparare:
Eu am facut intai blatul, dar se poate incepe si cu crema, deoarece este nevoie sa se raceasca foarte bine, pentru a se intinde cu mai multa usurinta si a deveni mai putin fluida.
Ca la majoritatea blaturilor se vor separa albusurile de galbenusuri, urmand a fi batute spuma cu praful de sare, iar ulterior, dupa ce se intaresc se adauga zaharul, pana cand intreaga compozitie se transforma intr-o bezea lucioasa. Apoi se adauga galbenusurile, untul, taiat bucatele,ciocolata rasa, cacaua, faina, praful de copt, amestacandu-se in continuare, pana la omogenizare. Compozitia trebuie sa aiba consistenta unui aluat de clatite, daca este prea groasa, se poate subtia cu putin lapte. Se toarna intr-o tava tapetata cu foaie de copt, si se da la cuptor, la foc potrivit, pana trece testul cu scobitoarea. Se lasa la racit.
Crema este un musse de ciocolata, care se prepara astfel: se pune ciocolata, bucatele, impreuna cu frisca lichida la bain-marie, pana se topeste ciocolata. Separam albusurile, le batem spuma cu zaharul. Galbenusurile se incorporeaza in crema de ciocolata, o data cu untul, apoi se lasa la racit. Cand e putin calduta, aproape rece se incorporeaza si spuma de albusuri, amestecandu-se de jos in sus. Se adauga si coaja de portocala, detaliul care da aroma divina acestei prajituri. Crema se lasa la rece pana incepe sa se intareasca.
Exista doua variante de asamblare: cu crema in mijloc, ceea ce presupune o glazura deasupra, care poate fi facuta din ciocolata topita sau frisca, sau varianta aleasa de mine, si anume aceea de a pune crema deasupra blatului, ornand-o cu fulgi de ciocolata alba. Se poate taia romburi sau patratele.